ghíndă (ghínde), s. f. – 1. Fructul stejarului. – 2. Treflă, la jocul de cărți. – Mr., megl. gl’indă, istr. gl’inde. Lat. *glanda, de la glans, cu schimbare de decl. (Pușcariu 714; Candrea-Dens., 740; REW 3778; DAR), cf. alb. ljënde (Philippide, II, 643). Este de asemenea posibil să se plece direct de la glandem, cf. var. înv. și dial. ghinde. Der. ghindar, s. m. (stejar; cioară-de-cîmp; Garrulus glandarius), pe care Pușcariu 716, Candrea-Dens., 741 și REW 3774 îl derivă direct din lat. glandārius; ghindos, adj. (plin de ghindă); ghindoc, adj. (persoană bondoacă), cf. bondoc. – Cf. ghindură. Vezi definitia »

dîrstă (dấrste), s. f. – Piuă de bătut. – Var. drîstă. Mr. drișteală, megl. drușteală. Bg. drăsta (Skok 67, cf. Conev 82; Candrea), din sl. tresti „a amesteca, a agita” (după Tiktin, din sl. drati „a sfîșia”); cf. bg. drăstĕlo, de unde mr., megl., ngr. δριστέλλα, alb. dërstiljë. După Meyer 65, de la un lat. *tersile, de la tergere, ipoteză improbabilă. – Der. dîrstar, s. m. (piuar); dîrștină, s. f. (cămașă de penitență), cuvînt înv. (sec. XVII), cu suf. esl. -ščina, cf. goștină (‹ sl. gore – ščina), boștină, ploștină, etc. Vezi definitia »

păvúță, păvúțe, s.f. (reg.) petecel, clinișor, păviță (așezat la subsoara cămășii). Vezi definitia »

BARÍTĂ s. f. (hidr)oxid de bariu, folosit în radiologia tubului digestiv. (< fr. baryte) Vezi definitia »

ÁFTĂ s.f. (Med.) Ulcerație superficială, dureroasă, localizată pe mucoasa gurii sau a faringelui. [< fr. aphte, cf. gr. aphta]. Vezi definitia »