CONSONÁNȚĂ, consonanțe, s. f. 1. (Muz.) Unire, combinare armonioasă a două sau a mai multor sunete de înălțimi diferite. 2. Fig. Potrivire de idei, de păreri; înțelegere, acord. – Din fr. consonance. Vezi definitia »

CRIMINALÍSTICĂ s.f. Știință care studiază și propune metodele și mijloacele dezvăluirii crimelor, cu scopul lămuririi și prevenirii lor. [Gen. -cii. / < fr. criminalistique]. Vezi definitia »

MIELÓZĂ, mieloze, s. f. (Med.) Leucemie. [Pr.: -mi-e-] – Din fr. myélose. Vezi definitia »

OCURÉNȚĂ s.f. Întâlnire, apariție, circumstanță întâmplătoare. ♦ (Lingv.) Cuvânt dintr-un text (care apare într-o anumită formă flexionară). ♦ Fel în care se prezintă o rocă sau un mineral într-un zăcământ. [< fr. occurence, it. occorenza < lat. occurens – care întâmpină]. Vezi definitia »

richítă (= răchită) s. f., pl. richite Vezi definitia »