PLEISTOCÉN, -Ă, pleistoceni, -e s. n., adj. 1. S. n. Prima epocă a cuaternarului, caracterizată prin alternanțe de intervale reci cu perioade calde, prin răspândirea în regiunile temperate a unor specii de mamifere ca elefanții, rinocerii etc. și, mai ales, prin apariția omului. 2. Adj. Care aparține epocii pleistocene (1), privitor la această epocă. [Pr.: ple-is-] – Din fr. pléistocène. Vezi definitia »

CÚMEN s. n. Amestec de hidrocarburi benzenice care se găsește în uleiul gudroanelor cărbunilor de pământ și în anumite fracțiuni de petrol. – Din fr. cumène. Vezi definitia »

PALEOGÉN s.n. (Geol.) Prima perioadă (sistem) a neozoicului; numulitic. // adj. Care aparține acestei perioade. [Cf. germ. Paläogen, it. paleogene, fr. paléogène < gr. palaios – vechi, gennan – a naște]. Vezi definitia »

BENTOGÉN, -Ă adj. (despre sedimente marine) de origine organică. (< fr. benthogène) Vezi definitia »

ABDOMÉN, abdomene, s. n. 1. Parte a corpului, între torace și bazin, în care se găsesc stomacul, ficatul, pancreasul, splina, rinichii și intestinele; pântece, burtă, foale. 2. (Biol.) Partea posterioară a corpului la artropode. – Din fr., lat. abdomen. Vezi definitia »