ÁRTĂ, arte, s. f. 1. Formă a conștiinței sociale care oglindește realitatea în imagini estetice; totalitatea operelor care aparțin acestei forme a conștiinței sociale. ◊ Artă cu tendință = formulă (folosită îndeosebi de criticii literari progresiști din trecut) prin care se definește funcția socială a artei; artă militantă. Artă pentru artă sau artă pură = concepție idealistă care pretinde că arta ar avea un scop și o valoare „în sine” și că ar fi indiferentă față de clasele sociale. Artă decadentă = artă cu conținut corupător, imoral, caracteristică în special burgheziei imperialiste. Operă de artă = operă rezultată din activitatea artistică creatoare. Om de artă = persoană care desfășoară o activitate artistică sau care studiază probleme de artă. Artă plastică = artă care folosește forme și culori (sculptură, pictură etc.). Arte frumoase = pictură, sculptură, gravură, (în trecut și) arhitectură, poezie, muzică și dans. (În trecut) Artă poetică = tratat care cuprindea regulile de urmat la alcătuirea operelor literare. Artă populară = creație artistică, de obicei anonimă, realizată de popor. ◊ Expr. De amorul (sau de dragul) artei = în mod dezinteresat. 2. Îndemânare într-o activitate; pricepere, măiestrie. ♦ Îndeletnicire care cere îndemânare și anumite cunoștințe. ◊ Arte liberale = discipline care se studiau în învățământul evului mediu. Artă militară = ramură a științei militare care se ocupă cu metodele privitoare la ducerea operațiilor militare. Arte grafice = tehnica reproducerii și a multiplicării sub formă de imprimate sau cărți a originalelor scrise sau desenate. Artă culinară = meșteșug în pregătirea mâncărurilor. – Fr. art (lat. lit. ars, -tis). Vezi definitia »

luțắrnă (= lucernă) s. f. (pl. – ) Vezi definitia »

EPITÉZĂ s. f. 1. (med.) corecție a unei articulații defectuoase. 2. paragogă. (< fr. épithèse, gr. epithesis) Vezi definitia »

cúcă (cúci), s. f. – 1. Vechi chipiu militar turcesc, cu panaș din pene de struț, propriu ofițerilor superiori. – 2. Bonetă de catifea cu pene de struț, pe care sultanul obișnuia s-o dăruiască domnitorilor Munteniei și Moldovei, cînd îi investea. Tc. (per.) kuka (Șeineanu, II, 147; Lokotsch 1229). Vezi definitia »

cătălniță s.f. (reg.) soi de viermișori de pe podeaua unui stup cu albine neîngrijit. Vezi definitia »