Definita cuvantului himeră
HIMÉRĂ s. f. 1. (mit.) monstru cu corp jumătate de leu și jumătate de capră, cu aripi și cap de pasăre de pradă și cu coadă de balaur. 2. motiv decorativ reprezentând un asemenea monstru. 3. (biol.) organism rezultat prin amestecarea celulelor a doi sau mai mulți zigoți distincți. ◊ ramură a unei plante care prezintă doi indivizi de constituții diferite. 4. închipuire, fantezie irealizabilă; iluzie. 5. pește holocefal cu corpul alungit și turtit lateral, lipsit de solzi, cu gura ventrală, cu dinți puțini, în formă de plăci, din afundul oceanelor. (< fr. chimère, lat. chimaera, gr. khimaira)
Sursa: MDN
Sursa: MDN
Cuvinte ce rimeaza cu himeră
DEMÉNȚĂ s. f. 1. alienație mintală, nebunie. 2. (fig.) surescitare intensă (vecină cu nebunia). (< fr. démence, lat. dementia) Vezi definitia »
CÁRTĂ s. f. 1. (în evul mediu) act care emană de la un suveran, destinat a consemna unele drepturi sau libertăți. 2. convenție, pact politic fundamental. ◊ act care stabilește funcționarea unei organizații internaționale. (< fr. charte, lat. charta) Vezi definitia »
CONTRAAMPRÉNTĂ s.f. Amprentă luată după o primă amprentă. [Pron. -tra-am-. / cf. fr. contre-empreinte]. Vezi definitia »
búză (búze), s. f. – 1. Fiecare din cele două părți cărnoase care mărginesc gura. – 2. Margine a unei răni. – 3. Labie, margine a vulvei. 4. Margine. – 5. Tăietură. – 6. Parte superioară, culme, vîrf. – Mr. buză, megl. budză. Probabil bot sau lat. botum „bot”, cu suf. -ză (ca în căcărează, gălbează, coacăză, pupăză etc.). Dovada semantică este constituită de sensul 6, care nu se explică plecîndu-se de la accepția de „buză”, ca în bg. buza „obraz”; cf. și bosumflat. Pentru schimbarea semantică, cf. bucă. Prezența cuvîntului în alb. (buzë) a determinat pe mai mulți cercetători să caute aici etimonul cuvîntului rom. (Cihac, II, 715; Meyer 57; Pascu, II, 218; cf. Capidan, Raporturile, 522). După Jokl, 11, în alb. ar proveni dintr-un cuvînt primitiv cu rădăcina *br- „gură”, cu suf. -zë (cf. lituan. burná „gură”, armen. beran „gură”), ipoteză care ne pare incertă. DAR, Philippide, II, 702 și Rosetti, II, 112, menționează doar corespondența rom. cu alb., fără a trage concluzii. După părerea noastră, alb. trebuie să provină din rom. Nici izvoarele lat. indicate pînă acum nu sînt convingătoare. Miklosich, Alb. Forsch., V, 10, se referea cu rezerve la lat. basium; ipoteză reluată de Schuchardt, Vok, III, 50, care se gîndea la o confuzie a lui basium cu bucca. Pușcariu 242 (și JB, XI, 48) imagina o rădăcină lat. *bud-, cf. fr. bouder, sp. buz, ipoteză abandonată în DAR. În sfîrșit, Vaillant, BL, XIV, 16, pornește de la sl. *lobŭza „buză” sau „sărut”, cf. lobŭzati „a săruta” și dăbălăza. Der. buza, vb. (a face bot, a-și umfla buzele); buzat, adj. (cu buze groase, botos; urît, dizgrațios); buzău, adj. (bosumflat, îmbufnat); buzăilă (var. buzilă), s. m. (poreclă pentru botoși, sau pentru copiii plîngăcioși); buzar, s. m. (butuc pus pe jos, spre a servi de suport lemnelor pentru foc); buziș, adv. (într-un singur rînd, unul lîngă altul, formînd front comun); buzos, adj. (botos); buzur(in), adj. (epitet dat oilor), cf. Drăganu, Dacor., VI, 265; răsbuzat, adj. (răsfrînt). Din rom. par a proveni bg. buza „obraz” (Romansky 95; Capidan, Raporturile, 226), buzest „bucălat”, budzule „buze groase”, budzulast „botos” (Candrea, Elemente, 407); pol. buzia „gură, în limbajul infantil” (Berneker 104); adj. buzatisch „botos”; ngr. μπουσλάω „a fi ratat, a da greș” (Meyer, Neugr. St., II, 77); alb. buzë „buză”. Vezi definitia »
ETAJÉRĂ s.f. Mobilă compusă din mai multe rafturi care se suprapun și pe care se țin mai ales cărți. [< fr. étagère]. Vezi definitia »