BAROGRÁF, barografe, s. n. Aparat care înregistrează în mod automat presiunea atmosferică la sol sau într-un vehicul aerian. – Fr. barographe (< gr.). Vezi definitia »

EPITÁF, epitafuri, s. n. 1. Inscripție funerară, în versuri sau în proză, cuprinzând elogiul defunctului sau o sentință morală; p. ext. placă cu o inscripție funerară. ♦ Poezie epigramatică având ca pretext moartea (imaginară) a unei persoane. 2. Obiect de cult care constă dintr-o bucată de stofă pe care este brodată o scenă reprezentând punerea în mormânt a lui Isus Cristos; aer² (2). – Din ngr. epitáfion, fr. épitaphe. Vezi definitia »

AMPELOGRÁF, -Ă s.m. și f. Specialist în ampelografie. [< fr. ampélographe]. Vezi definitia »

chiuláf (chiuláfuri), s. n. – Căciulă turcească. Tc. külah (Șeineanu, II, 118; Meyer 229; Lokotsch 1232); cf. alb. külaf, bg. kjukaf, sb. ćulaf. Din der. tc. külahci „vînzător de căciuli” și apoi „șmecher” (pentru evoluția cf. papugiu, cioflingar), provine rom. chiulangiu, s. m. (șmecher; elev care chiulește), cf. Scriban, Arhiva, XXIII (1912), p. 382; Iogu, GS, IV, 388; DAR. De la acest cuvînt s-a reconstruit în rom. chiul, s. n. (înșelătorie, festă, renghi; în limbaj școlăresc, absență nejustificată). Reducerea este destul de nefirească (cf. chiulhangiu – chiulhan), astfel încît este de presupus că trebuie să se fi produs înainte de propagarea formei chiulangiu (unde n este tîrziu și analogic), adică, pornindu-se de la o formă *chiulagiu. Mai puțin probabilă este explicația lui E. Lange Kowall, GS, VII, 296, care pleacă de la expresia din limbajul școlăresc fr., tireu au cul, întrucît astfel de împrumuturi sînt puțin uzuale în rom., și pentru că fonetismul cü din fr. nu explică deloc consoana finală. Totuși, această explicație este acceptată de Graur, BL, XIV, 107. – Der. chiuli, vb. (a lipsi fără motiv, a o șterge); chiuleală, s. f. (cursă, figură proastă; absență, fugă). Vezi definitia »

TIFLOGRÁF, tiflografe, s. n. Instrument cu ajutorul căruia scriu nevăzătorii. – Din fr. typhlographe. Vezi definitia »