mîná (mấn, mânát), vb. – 1. (Înv.) A urmări. – 2. A izgoni. – 3. A trimite. – 4. A conduce turmele, carul. Mr. min, minare, istr. mir. Lat. mĭnāre „a amenința” (Diez, I, 270; Pușcariu 1077; Candrea-Dens., 1119; REW 5585), cf. it. menare, prov., cat., v. sp. menar, fr. mener (pentru sp., cf. A. Carballo Picazo, RFE, XXXVI, 100-112). Vezi definitia »

MERLINÁ vb. I. tr. (Mar.) A coase grandeea de marginea velei cu ajutorul unei ațe rezistente. [< fr. merliner]. Vezi definitia »

GRATINÁ vb. I. tr. A prepara un graten (1) [în DN]. [P.i. -ez. / < fr. gratiner]. Vezi definitia »

CONVULSIONÁ vb. I. refl. A avea convulsii; a se zvârcoli; a se încorda; a se convulsa. [Pron. -si-o-. / < fr. convulsionner]. Vezi definitia »

ALCMENA (în mitologia greacă), soția lui Amfitrion și mama lui Herakles, pe care l-a zămislit sedusă de Zeus, ascuns sub înfățișarea soțului ei. Vezi definitia »