FRÂNTÚRĂ, frânturi, s. f. 1. Frângere; ceea ce se obține frângând sau rupând ceva; bucată desprinsă de la locul ei sau rămasă dintr-un întreg îmbucătățit. ◊ Expr. Frântură de limbă = vorbire încălcită; p. ext. frază încâlcită, alcătuită din cuvinte greu de rostit. ♦ Porțiune dintr-un întreg; fracțiune (1). 2. (Pop.) Fractură. 3. (Rar) Spărtură. – Lat. *franctura (=fractura) sau frânt + suf. -ură. Vezi definitia »

CIZMULÍȚĂ, cizmulițe, s. f. Diminutiv al lui cizmă. – Cizmă + suf. -uliță. Vezi definitia »

RÓLĂ² s.f. v. rol. Vezi definitia »

RUBEÓLĂ s.f. Maladie eruptivă, contagioasă, cu evoluție benignă. [Pron. -be-o-. / < fr. rubéole]. Vezi definitia »

MĂGĂRÍȚĂ, măgărițe, s. f. 1. Femela măgarului (1); măgăreață. 2. Calificativ dat unei femei proaste, încăpățânate sau obraznice. [Acc. și mắgăriță] – Măgar + suf. -iță. Vezi definitia »