DECADENTÍSM s.n. 1. Denumire generală pentru curentele antirealiste apărute în literatura și arta claselor pe cale de dispariție, caracterizate prin involuție, regres sau disoluție a valorii, prin ruperea din contextul celorlalte valori. 2. Curent, născut în Franța la sfârșitul sec. XIX, care se supune rigidităților școlii parnasiene și în bună măsură naturalismului, apropiat ca formulă artistică de simbolism, în care, până la urmă, se va dizolva. [Cf. fr. décadentisme, it. decadentismo]. Vezi definitia »

CITOCHIMÍSM s.n. Totalitatea proceselor biochimice care au loc în celule. [< cito- + chimism]. Vezi definitia »

ALOGÍSM s. n. 1. judecată care contrazice logica. 2. negare a gândirii logice ca mijloc științific de cunoaștere autentică, la sceptici, mistici și fideiști. (< germ. Alogismus) Vezi definitia »

SCLAVAGÍSM s. n. Sistem social bazat pe proprietatea privată a stăpânului de sclavi asupra sclavilor. – După fr. esclavagisme. Vezi definitia »

HOBBESIANÍSM s. n. filozofia lui Thomas Hobbes, care reduce bogăția însușirilor senzoriale ale materiei la proprietăți geometrice și mecanice. (după engl. hobbism) Vezi definitia »