ILATÍV, -Ă adj., s. n. (caz) care, în anumite limbi, exprimă pătrunderea într-un loc; concluziv. (< fr. illatif, lat. illativus) Vezi definitia »

INSTRUCTÍV, -Ă adj. Care instruește; plin de învățăminte. [< fr. instructif]. Vezi definitia »

ABLATÍV, ablative, s. n. Caz al declinării în unele limbi, care exprimă despărțirea de un loc, punctul de plecare, instrumentul, cauza sau alt complement circumstanțial. ◊ Ablativ absolut = construcție sintactică specifică limbilor latină și greacă, alcătuită dintr-un substantiv (sau un pronume) și un participiu la cazul ablativ, având rol de propoziție circumstanțială. – Din fr. ablatif, lat. ablativus. Vezi definitia »

VOLITÍV, -Ă adj. volițional. (< fr. volitif) Vezi definitia »

COMPOZITÍV, -Ă adj. (despre o metodă) care procedează de la simplu la compus. (< it. compositivo) Vezi definitia »