MONUMÉNT, monumente, s. n. 1. Operă de sculptură sau de arhitectură destinată să perpetueze amintirea unui eveniment sau a unei personalități remarcabile; p. ext. construcție arhitectonică de proporții mari sau de o deosebită valoare. ♦ Fig. Orice operă, document istoric sau creație culturală de însemnătate națională sau internațională. 2. (În sintagma) Monument al naturii = plantă, animal, formațiune naturală, teritoriu etc. de mare însemnătate științifică sau estetică, considerate bunuri naționale, ocrotite prin lege și conservate pentru posteritate. – Din fr. monument, lat. monumentum. Vezi definitia »

STIMULÉNT, -Ă, stimulénți, -te, s. m., adj. 3. S. m. (Med.) Stimulent (2). 4. Adj. Care stimulează, stimulator. ◊ Acțiune stimulentă. [folosit în corpul DEX] Vezi definitia »

ENDOZOOBIÓNT s. n. organism cu biotopul în corpul unui animal. (< fr. endozoobionte) Vezi definitia »

TUMESCÉNT, -Ă, tumescenți, -te, adj. (Med.: despre țesuturi) Care se umflă. – Din fr. tumescent. Vezi definitia »

INSTRUMÉNT s. n. 1. unealtă, aparat propriu pentru a face o anumită operație. ◊ sistem tehnic pentru cercetarea, observarea, măsurarea sau controlul unor mărimi. 2. aparat cu care se produc sunete muzicale. 3. (fig.) persoană, lucru de care se folosește cineva pentru a îndeplini o acțiune, a atinge un scop. ♦ ~ de ratificare = document special prin care statele comunică ratificarea unui tratat internațional. 4. ~ gramatical = cuvânt cu funcție exclusiv gramaticală, care nu se poate folosi singur în vorbire, exprimând doar raporturi (prepozițiile, conjuncțiile, verbele auxiliare etc.). (< fr. instrument, lat. instrumentum) Vezi definitia »