DISCOMICÉTE s.f.pl. Ordin de ciuperci având corpul de fructificație în formă de cupă sau de disc; (la sg.) ciupercă din acest ordin. [< fr. discomycètes]. Vezi definitia »

PAGOFÍTE s. f. pl. plante care cresc în regiunile submontane. (< fr. pagophytes) Vezi definitia »

nerăutáte s.f. (înv.) 1. lipsă de răutate, bunătate. 2. lipsă de păcate, curățenie. Vezi definitia »

INCREDIBILITÁTE s. f. faptul de a fi incredibil. (< fr. incrédibilité, it. incredibilità) Vezi definitia »

múnte (múnți), s. m. – Ridicătură de pămînt mai mare decît dealul; lanț montan. – Mr., istr. munte, megl. munti. Lat. montem (Pușcariu 1128; Candrea-Dens., 1169; REW 5664), cf. it., sp., port. monte, prov., fr. mont, cat. munt. Se folosește în Trans. cu sensul special de „pășune”, cf. sp. monte „pădure”. – Der. Muntenia s. f. (Valahia); muntean, adj. (de la munte); muntean, s. m. (locuitor al Munteniei); muntenesc, adj. (muntean, valah); muntenește, adv. (ca în Valahia); muntenism, s. n. (particularitate lingvistică din Muntenia); munticel, s. m. (colină), cf. muncel; muntar, s. m. (Trans., mulgător de vaci și oi care pasc); muntos, adj. (de munte), pe care Pușcariu 1229 îl derivă direct din lat. montuōsus. – Din rom. provine pol. multanka „flaut”, din numele propriu muntenia (Miklosich, Slaw. Elem., 22; Candrea, Elemente, 403). Vezi definitia »