înviá (-íu, înviát), vb. – A reveni sau a readuce la viață. – Var. (înv.) învie, înviere. Mr. înviedz. Lat. vῑvĕre, pref. verbal în- (Tiktin; DAR). Rezultatul normal, înviĕre, astăzi dispărut, (apare în texte din sec. XVI-XVII), și-a schimbat conjug., ca în Banat scriare ‹ scriere (Tiktin), cf. și confuzia între curere și curare (după DAR, învia e reprezentant direct al unui lat. invῑvāre, cf. Pușcariu, Dacor., VI, 704, ipoteză ce pare inutilă). Eset cuvînt comun (ALR, I, 175); part. învis, de la conjug. primitivă, se conservă încă în Trans. de Nord (Drăganu, Dacor., II, 611). – Der. învietor, adj. (care reînvie); înviere, s. f. (acțiunea de a învia). Vezi definitia »

GRAȚIÁ vb. tr. a suspenda executarea pedepsei unui condamnat sau a o comuta în alta mai ușoară. (< fr. gracier, it. graziare) Vezi definitia »

SUBLINIÁ vb. I. tr. 1. A trage una sau mai multe linii sub un text scris pentru a-l scoate în evidență. 2. (Fig.) A pune în evidență, a accentua, a întări, a releva. [Pron. -ni-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / după fr. souligner]. Vezi definitia »

răsgîiá (-gîi, -át), vb. – A alinta, a răsfăța. – Var. rîzgîia, răzgîia. Bg. razgaljam „a dezmierda” (Pușcariu, RF, II, 171), sb. razgaliti, razgaljivati. Pușcariu presupune o contaminare cu mîngăia. Vezi definitia »

PRIVILEGIÁ vb. tr. a acorda un privilegiu; a favoriza. (< fr. privilégier) Vezi definitia »