sus, adv. – 1. Deasupra, în înălțime. – 2. În direcția munților. – 3. În direcția izvorului unei ape. – 4. În locul anterior. – În sus, spre deal, spre înălțime. – Pe sus, în înălțime; cu un mijloc de transport; cu forța. – Mai (pre)sus, peste, deasupra. – Cel de sus, Dumnezeu. – 5. (Interj.) Hai, înainte. – 6. (Prefix) Înainte, în locul anterior; sus-amintitul. – 7. (S. n.) Parte superioară sau anterioară. – Mr. (n)sus, megl. (an)sus, istr. sus. Lat. sūsŭm (Pușcariu 1703; REW 8478), forma vulgară de la sūrsŭm, cf. vegl. sois, it. su(so), calabr., prov., v. fr., cat. sus, sp., port. suso. – Der. susean, s. m. (muntean, locuitor de pe platou). Vezi definitia »

ciháus, ciháusuri, s.n. (înv.) arsenal. Vezi definitia »

AUSTRALOPITÉCUS (‹ fr. {i}; {s}lat. australis „de sud” + gr. pithekos „maimuță”) s. m. Reprezentant al unui grup eterogen antropomorf, cunoscut exclusiv în Africa de SE, apărut în urmă cu 4 mil. de ani ♦ A. gracilus, avea talie mică (1,30 m, 30 kg), schelet alcătuit din oase subțiri, capacitate craniană de 450 cm³, caractere ce îl apropie de genul homo. A. robustus, prezenta forme de talie mare (1,60 m, 60 kg), capacitate craniană de 530 cm³, bolta craniană aproape plată, caninii mai dezvoltați decît ceilalți dinți și schelet alcătuit din oase mai groase. Vezi definitia »

BONUS, bonusuri, s.n. 1. Premiu în bani sau sub formă de puncte valorice acordat ca recompensă pentru un anumit efort, de regulă al unuia financiar. Vezi definitia »

CALÁMUS s. n. 1. partea bazală, goală în interior, a unei pene. 2. tip de tulpină neramificată, asemănătoare părului. (< lat. calamus) Vezi definitia »