púță (-țe), s. f. – 1. Penis, cuvînt din limbajul copiilor. – 2. Puști, mucos. – Mr., megl. puță, istr. puțę. Creație expresivă, aparține familiei piț-, care indică un obiect mic (cf. pipiric, pițigoi, pitic, puțin). Cel mai probabil este că această creație trimite la lat. cf. praepūtium „prepuț”, sălăpūtium „mormoloc”, care indică existența unui *pūtium „mic”; cf. și putus și pittinus, pisinnus (=mentula, la Marcial). Lat. *pūtium a fost propus și de P. Papahagi, Analele Acad. Rom., XXIX, 246; Tiktin; REW 6881; Rosetti, I, 171. Celelalte explicații nu sînt suficiente: din cr. puca ‹ it. pulcella (Miklosich, Fremdw., 121); din pol., ceh. pica „vulvă” (Cihac, II, 301); de la un lat. *pupucea (Crețu 360); de la un lat. *pubucea ‹ pubes (Meyer, Neugr. St., II, 12; Pascu, I, 147); de la un lat. *putea ‹ putus (Pușcariu, Jb., XI, 40; Pușcariu 1416); din lat. potta „buză” (Jud, Bull. Dialectol. Rom., III, 12); anterior indoeurop. (Lahovary 340). Der. puțișoare, s. f. pl. (paste); puțoi, s. m. (tînăr, flăcău; vas de sticlă de formă caracteristică, din care se poate bea țuică); cu var. mult mai răspîndită, țoi, s. m., abreviată fără îndoială din motive de decență. Cf. puțin. Vezi definitia »

ÎMBIÁLĂ, îmbieli, s. f. (Rar) Îmbiere. [Pr.: -bi-a-] – Din îmbia + suf. -eală. Vezi definitia »

întorsúră s.f. (reg.) pământ lucrat de cu toamna. Vezi definitia »

JÁPȘĂ, japșe, s. f. Depresiune de mică adâncime din bălțile sau din Delta Dunării, cu contur circular sau alungit, acoperită de apă numai în timpul revărsărilor, în care se dezvoltă o bogată vegetație de apă. ◊ (Pop.) Baltă mică. [Pl. și: jăpși] – Et. nec. Vezi definitia »

COCOȘNEÁȚĂ, cocoșnețe, s. f. (Ir.) Femeie cu pretenții, dar ridicolă prin purtări și îmbrăcăminte. – Probabil contaminare între cocoană (sau coconiță) și fâșneață. Vezi definitia »