RÉMĂ¹ s. f. denumire a verbului în terminologia aristotelică. (< fr. rheme, gr. rhema) Vezi definitia »

Plantă erbacee, comună în sudul Europei si în Orient (Glycyrhiza glabra), ale cărei rădăcini cu gust dulce-amar constituie una din cele mai vechi mirodenii, utilizată pentru aromatizarea dulciurilor si a băuturilor. Se comercializează sub formă de batoane, bucă i sau pudră, iar din sirop de lemn-dulce se fabrică dulciuri (spirale, bomboane) asemănătoare cu o gumă de mestecat neagră si amăruie. Din germ. SĂïï Vezi definitia »

INDUCTÁNȚĂ s. f. mărime egală cu raportul dintre fluxul magnetic care străbate un circuit și intensitatea curentului care îl produce; inductivitate. (< fr. inductance) Vezi definitia »

SILICOTUBERCULÓZĂ s. f. silicoză agravată de tuberculoză. (< fr. silico-tuberculose) Vezi definitia »

brúcă (-ci), s. f. – Vătrai. Origine necunoscută. DAR îl pune în legătură cu it. brocco, fr. boche. – Der. bruci, vb. (a ațîța; a înțepa); brucer (var. brucelnic), s. n. (băț cu care se mestecă mămăliga); brucoi, s. n. (agrafă); bruceală, s. f. (acțiunea de a face găuri cu un băț pentru a pune sămînța); brucitură, s. f. (gaură pentru sămînță). Vezi definitia »