ETIMOLOGÍSM s. n. Tendință de a reforma limba literară, apropiind forma actuală a cuvintelor de o formă mai veche a ei, pretinsă a fi mai corectă. – Din fr. étymologisme. Vezi definitia »

DONATÍSM s. n. schismă inițiată în sec. IV de episcopul Donatus, la Cartagina, care separa biserica africană, cerând supunerea la canoane grele a creștinilor ce își renegaseră credința în timpul persecuțiilor religioase. (< fr. donatisme) Vezi definitia »

BUDÍSM (‹ fr.) s. n. Religie apărută în India, în sec. 6-5 î. Hr., a cărei întemeiere este atribuită lui Buddha. Doctrina b. presupune egalitatea oamenilor în fața suferinței și dreptul tuturor de a curma suferința și de a ajunge la nirvana, prin efort propriu, fără ajutorul nici unui zeu. Proclamat religie de stat în sec. 3 î. Hr. sub regele Asoka. A evoluat în trei mari direcții hinayana sau „micul vehicul”, fidel învățăturii lui Buddha; mahayana sau „marele vehicul”; vajrayana sau „vehiculul tantric”. Răspîndit în China, Japonia, Sri Lanka, Coreea, Mongolia, Uniunea Myanmar, Thailanda, Vietnam. Vezi definitia »

HOMOMORFÍSM s.n. (Mat.) Corespondență univocă într-un singur sens între două mulțimi cu aceeași structură; automorfism. [Var. omomorfism s.n. / < fr. homomorphisme]. Vezi definitia »

GALVANÍSM s.n. Acțiune a curenților electrici asupra organismului sau organelor vii. [< fr. galvanisme]. Vezi definitia »