TOLERÁNȚĂ s. f. 1. atitudine îngăduitoare; îngăduință, indulgență. ◊ casă de ~ = bordel, lupanar. 2. obișnuință sau dispoziție a organismului de a suporta anumite medicamente sau substanțe. ◊ (biol.) însușire a unor organisme de a trăi, de a se dezvolta în condiții nefavorabile de mediu. 3. admiterea unei mici abateri de la greutatea, măsura, calitatea, de la numărul obișnuit al unei mărfi etc. ◊ (tehn.) diferența dintre dimensiunea maximă și cea minimă admisă în prelucrarea unui anumit material și valoarea prescrisă în norme și standarde a acestei dimensiuni. (< fr. tolérance, germ. Toleranz, lat. tolerantia) Vezi definitia »

CIZMULÍȚĂ, cizmulițe, s. f. Diminutiv al lui cizmă. – Cizmă + suf. -uliță. Vezi definitia »

ZĂVÉLCĂ, zăvélci, s. f. (Olt., Trans.) ~. (din sl. zaviti sau bg. zavirka, zaverka sau bg. zavijalka) Vezi definitia »

chépă (-pe), s. f. – Hering (Clupea alosa). Ven. chiepa, it. cheppia (Tiktin). Vezi definitia »

HEPTÓDĂ, heptode, s. f. Tub electronic cu vid care are șapte electrozi. – Din fr. heptode, germ. Heptode. Vezi definitia »