éu pron. – Pronume personal de pers. 1 sing. – Mr. eu, io(ŭ), mine, megl., istr. io. Lat. ego (Diez, I, 239; Pușcariu 771; Candrea-Dens., 533; REW 2830), cf. alb. un(ë), vegl. jo, it. io (sard. eo, Matera eu), prov. ieu, fr. je, sp. yo, port. eu. Gen. mie ‹ mĭhĭ, dat. (î)mi ‹ mĭ, acuz. mă ‹ mē sau mine ‹ mēne. Se folosește acuz. cu prep.: cu mine, fără mine, decît mine, pentru mine, etc. În Munt., în limbajul popular și vulgar, se pronunță io. Vezi definitia »

HIPOGÉU¹ s. n. (ant.) construcție, mormânt subteran. (< fr. hypogée, lat. hypogeum, gr. hypogeion) Vezi definitia »

debușéu (-uri), s. n. – Piață de desfacere, tîrg. Fr. débouché. Vezi definitia »

MELÉU s. n. elem. mele. Vezi definitia »

JUBÉU s. n. tribună transversală în formă de galerie, care se înalță între naos și cor, în unele catedrale gotice. (< fr. jubé) Vezi definitia »