bîrș (-și), s. m. – (Arg.) An. Țig. barš (Vasiliu, GS, VII, 104; Juilland 158). Vezi definitia »

NEETÁNȘ, -Ă, neetanși, -e, adj. Care nu este etanș. – Ne- + etanș (după fr. non-étanche). Vezi definitia »

TĂÍȘ, tăișuri, s. n. 1. Parte mai subțire, ascuțită, destinată să taie, a unui instrument, a unei unelte (de obicei a unui cuțit); ascuțiș; muchie tăietoare a unei unelte sau a unei ustensile. ◊ Expr. Cuțit cu două tăișuri = situație a cărei rezolvare într-un anumit sens poate avea efecte opuse celor dorite; procedeu care implică avantaje și dezavantaje la fel de importante. A trece sub tăișul săbiei = a ucide, a distruge complet. 2. (Rar) Tăietor (3). – Tăia + suf. -iș. Vezi definitia »

UNCHIÁȘ, unchiași, s. m. 1. (Pop.) Om bătrân; moș, moșneag. 2. (Reg.) Unchi (1). [Var.: (reg.) unchéș s. m.] – Unchi + suf. -aș. Vezi definitia »

GUAȘ s.n. v. guașă. Vezi definitia »