TOIÁG, toiege, s. n. 1. Băț lung și drept de care se sprijină cineva la mers sau de care se servește pentru a se apăra. ♦ Fig. Sprijin, ajutor, reazem. ♦ Lovitură dată cu toiagul (1). 2. Un fel de baston purtat ca semn distinctiv sau ca simbol al unei demnități sau autorități. 3. (Pop.) Lumânare care se așază în mâna, pe pieptul sau la capul mortului. 4. (La pl. art.) Numele popular al celor trei stele luminoase așezate la rând în mijlocul constelației Orion. [Pr.: to-iag] – Din sl. tojagŭ, tojaga. Vezi definitia »

HUCEÁG, huceaguri, s. n. (Reg.) Pădure mică, tânără și deasă; tufiș, crâng, huci. – Din ucr. huščak. Vezi definitia »

FURTIȘÁG, furtișaguri, s. n. Furt (de mici proporții); ciupeală. – Furt + suf. -ișag (după magh. tolvajság). Vezi definitia »

airbag (angl.) [pron. érbeg] (air-bag) s. n., pl. airbaguri Vezi definitia »

HOGEÁG, hogeaguri, s. n. 1. (Reg.) Coș (la o casă); horn, fumar. 2. (Înv.; în forma ogeac) Numele unui corp de trupă; loc sau local unde stătea acest corp. [Var.: ogeác s. n.] – Din tc. ocak. Vezi definitia »