condúce (condúc, condús), vb. – 1. A îndruma un grup de oameni, o instituție. – 2. A dirija. – 3. A însoți pe cineva. – 4. (Refl.) A se comporta. Lat. conducere (sec. XIX), cu accepțiile fr. conduire. – Der. conducător, s. m. (director, căpetenie, șef); conducătorie, s. f. (conducere, șefie); conductor, s. m. (căpetenie, călăuză), din fr. conducteur; conductă, s. f. (țeavă, țevărie), format pe baza fr. conduite; conduită, s. f. (conduită; comportament), din fr. conduite; conductibil, adj., din fr. Vezi definitia »

INDOSATRÍCE s. f. manechin. (< it. indosatrice) Vezi definitia »

DÓISPREZECE, DÓUĂSPREZECE num. card. Număr având în numărătoare locul între unsprezece și treisprezece. ◊ (Adjectival) Are doisprezece copii. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Secolul doisprezece. ◊ (Intră în componența num. adverbial) De douăsprezece ori. ◊ (Intră în componența num. distributiv) Câte doisprezece oameni. ◊ (Substantivat) Trei de doisprezece. [Var.: (reg.) dóisprece, dóuăsprece; dóișpe, dóuășpe num. card.] – Doi + spre + zece. Vezi definitia »

a-i face (cuiva) zile amare / fripte expr. a șicana (pe cineva), a hărțui continuu (pe cineva). Vezi definitia »

DISPLÁCE vb. III v. displăcea. Vezi definitia »