fáșă (fắși), s. f. – 1. Bucată îngustă de pînză, bandă. – 2. Scutec. – Mr. fașe, megl. fașă, istr. foșa. Lat. fascia (Pușcariu 585; Candrea-Dens., 533; REW 3208; Pascu, I, 83; DAR); cf. alb. fašë (Miklosich, Alb. F., II, 22; Philippide, II, 641 și DAR citează numai alb. faškje), it. fascia (sard. faša), prov. faissa, fr. faisse, sp. faja (astorg. facha), port. faixa. Der. fîșie (var. fășie), s. f. (fașă, bandă; scutec), prin încrucișare cu formația expresivă fîșii; fășioară, s. f. (fîșie mică) s-a întrebuințat artificial în sec. XIX (și în forma făscioară), cu sensul de „fascicul, broșură” (după REW 3212, direct din lat. fascĭola); sfîșia, vb. (a rupe cu ghearele; a face bucăți); sfîșietor, adj. (care sfîșie). – Din rom. provine bg. faša, vaša „șiret” (Capidan, Raporturile, 195; Bernard 21), pe care Romanski 103 și Mladenov 660 îl der. de la un lat. fascis. Cf. înfășa, înfășura. Vezi definitia »

ARGÍLĂ (‹ fr., lat.) s. f. Rocă sedimentară pelitică, constituită dintr-un complex de minerale argiloase asociat cu minerale de importanță secundară (cuarț, feldspați, gips, carbonați) și cu diverse substanțe organice (humus, bitumen). Prezintă capilaritate nulă, coeziune mare, volum variabil prin absorbția și retragerea apei, plasticitate, prin ardere transformîndu-se într-un material dur, rezistent. Pr. roci argiloase sînt: caolinul, huma, lutul, a. smectica, bentonitul și a. refractară. Se utilizează la fabricarea ceramicii de construcție, vaselor de bucătărie, ceramicii refractare și ca material impermeabil în construcții. ♦ A. refractară = a. cu temperatura de topire de peste 1.580 ºC folosită pentru fabricarea unor obiecte de ceramică, creuzete etc., rezistente la temperaturi înalte. A. de turnătorie = liant folosit la amestecurile de formare. A. expandată = material de construcție spongios, obținut prin încălzirea rapidă a a. feruginoase la peste 1.100 ºC, folosit la confecționarea unor betoane ușoare. A. roșie abisală = rocă sedimentară care se găsește la adîncimi de peste 8.000 m în mări și oceane și provine din descompunerea rocilor efuzive submarine și din material terigen adus de apele curgătoare din denudația continentală. Vezi definitia »

manércă, manérci, s.f. (reg.) garniță, bidon; butoiaș de 10-15 litri. Vezi definitia »

EPIDERMOLÍZĂ s. f. sensibilitate a epidermei, prin formarea de bule cu conținut seros. (< fr. épidermolyse) Vezi definitia »

PALUDÍNĂ s.f. Moluscă gasteropodă vivipară, care trăiește în apele curgătoare și în iazuri. [< fr. paludine]. Vezi definitia »