ASERȚIÚNE s.f. Afirmație (care nu este însoțită de o probă); judecată care exprimă constatarea unei stări de fapt. [Pron. -ți-u-. / pl. -ni, gen. -nii. / cf. fr. assertion, it. asserzione, lat. assertio < asserere – a afirma]. Vezi definitia »

EXPRESIÚNE s. f. v. expresie. Vezi definitia »

DIGRESIÚNE, digresiuni, s. f. Abatere, îndepărtare de la subiectul tratat; excurs; parte a unei lucrări care conține o asemenea abatere. [Pr.: -si-u-. – Var.: (înv.) digrésie s. f.] – Din fr. digression, lat. digressio, -onis. Vezi definitia »

DIFUZIÚNE s. f. 1. răspândire, propagare în mai multe părți a unor raze luminoase care străbat un mediu translucid sau care întâlnesc o suprafață zgrunțuroasă. ◊ difuzare de unde radiofonice. 2. întrepătrundere a particulelor unui corp cu particulele altui corp, cu care se află în contact. (< fr. diffusion, lat. diffusio) Vezi definitia »

DECOCȚIÚNE s.f. v. decocție. Vezi definitia »