țipeícă, țipeíci, s.f. (reg.) pantof, gheată. Vezi definitia »

FLOROGLUCÍNĂ s.f. Substanță chimică, derivat al benzenului, cristalină, albă, solubilă în alcool și eter, folosită ca developator fotografic și în industria coloranților. [< fr. phloroglucine]. Vezi definitia »

MEFIÉNȚĂ s.f. (Franțuzism) Neîncredere. [Pron. -fi-en-, pl. -țe. / cf. fr. méfiance]. Vezi definitia »

pliúhă s.f. (reg.) 1. rachiu de calitate inferioară; pliuhău, pliuhniță, pliușcă. 2. cățea; haită (de câini). 3. (deprec.) femeie de moravuri ușoare. Vezi definitia »

PIÉDICĂ, piedici, s. f. 1. Factor care împiedică realizarea unui țel, care stă în calea unei acțiuni: stavilă, obstacol, impediment: dificultate, greutate. ◊ Loc. vb. A pune piedică (sau piedici) = a împiedica. ♦ Mijloc de a face pe cineva să cadă, împiedicându-l cu piciorul. ◊ Loc. vb. A(-i) pune (o) piedică = a pune cuiva piciorul înainte pentru a-l face să se împiedice și să cadă. ♦ (Rar) Greutate în vorbire. 2. (Concr.) Unealtă, dispozitiv, instrument folosit pentru blocarea sau încetinirea mișcării unui sistem tehnic, pentru blocarea unui organ mobil al acestuia, la sprijinirea sau la susținere etc. ♦ Frânghie sau lanț cu care se leagă picioarele de dinainte ale cailor, pentru a-i împiedica să fugă când sunt lăsați să pască. 3. (Bot.; în compusul) Piedica-vântului = plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu frunze alungite, cu flori liliachii și albăstrii (Lathyrus hirsutus). [Var.: piédecă s. f.] – Din lat. pedica. Vezi definitia »