léu (léi), s. m. – 1. Animal. – 2. Monedă românească. Circula cu acest nume în sec. XVII, cînd valora 120 de bani. Lat. lĕo, împrumut cult, probabil din sec. XVII. Der. nemijlocită din lat. (Pușcariu 968; Pascu, I, 107; Diculescu, Elementele, 427) nu pare posibilă fonetic (lĕo ar fi dat *ieu, ca lĕporem › iepure). Nu e sigur, așa cum consideră Diculescu și Scriban, că Lăune ar fi reprezentantul cazului oblic, cf. lăun. Cu atît mai puțin este probabilă der. din sl. livŭ (Conev 56). Sensul al doilea este o traducere din tc. arslanli „leu” și „piastru” (Tiktin). – Der. leoaie, s. f. (înv., leona) pe care Pușcariu 966 îl derivă din lat. *lĕonia, este tot echivocă; leoaică, s. f.; leiță, s. f. (înv., leoaică). – Din rom. pare să provină rut. lew (Miklosich, Wander., 17). Vezi definitia »

ETAMBRÉU s.n. Deschizătură în puntea unei nave, făcută pentru a putea trece prin ea un catarg, axul cârmei etc. [< fr. étambrai]. Vezi definitia »

CICISBÉU s.m. Curtezan al unei doamne; cavaler care servea o doamnă (în sec. XVIII); sigisbeu. [< it. cicisbeo, cf. sp. chichisveo]. Vezi definitia »

GHIȘÉU s.n. Ferăstruică, deschizătură amenajată într-o ușă, într-un perete etc. al unui birou, prin care se poate comunica sau transmite ceva. [Pron. -șeu, var. ghișet s.n. / < fr. guichet]. Vezi definitia »

EBURNÉU, -ÉE adj. (Liv.) 1. (Cu aspect) de fildeș. 2. (Fig.) Candid, imaculat. [Pron. -eu, -e-e. / cf. lat. eburneus, it. eburneo]. Vezi definitia »