FÍSĂ s. f. 1. piesă de metal de formatul unei monede, care poate declanșa mecanismul unui automat; jeton. ♦ (fam.) a-i pica (sau cădea) cuiva ă = a înțelege repede despre ce este vorba. 2. placă mică de metal, de os etc., rotundă sau pătrată, întrebuințată ca marcă de plată la jocul de cărți, în localurile de consumație etc. (< ngr. fisa) Vezi definitia »

príjmă s.f. (înv.) prima pagină a unei scrieri; pagina din dreapta a unei cărți; recto (opus lui verso). Vezi definitia »

măgúră (mắguri), s. f. – 1. Munte. – 2. Deal, colnic. Creație expresivă, plecînd de la rădăcina *măc- sau moc-, care indică ideea de „obiect rotund, măciulie”, cf. moacă, măciucă. Sing. *măg sau *mog s-ar fi reconstituit în măgură, pe baza pl. măguri. Pentru semantism, cf. bot, sp. morro „obiect rotund” și „muncel” și, la fel, ngr. μάγουλον „urmă de roată”, față de μάγουλα „deal” (de unde mr. măgulă „deal”, alb. maguljë „colnic”). Ngr. și alb. nu ajung pentru explicarea cuv. rom., deoarece trecerea lui l › r se produce numai în elementele care aparțin fondului tradițional: în consecință, se poate admite doar că cuvîntul ngr. este total independent de cel rom., cum credem, sau că ambele provin dintr-un cuvînt anterior. Ultima ipoteză pare să fi sedus pe majoritatea cercetătorilor: cuvînt dacic (Hasdeu, Cuv. din Bătrîni,I, 280), tracic (Pascu, Arch. Rom., VI, 224), balcanic (Hubschmidt, Sard., I, 105); preindo-european (M. L. Wagner, Arch. Rom., XV, 228; S. Pop, Romance Philology, III, 117-34; Lahovary 333), ipoteze care presupun toate un *magula pe atît de obscur pe cît e de nesigur. Semnalăm că s-a gîndit și la lat. macula (Diez, I, 256); la un lat. *magulum (Meyer, Neugr. St., III, 40; Papahagi, Notițe, 33; Pascu, II, 62); la un sl. *magula, care ar explica și sl. mogyla, v. movilă (E. Schwarz, Arch. slaw. Phil., XLI, 134; cf. Wędkiewicz, R. de Slavistique, VI, 111), dar care nu explică rotacismul din rom.; la sl. (sb.) gomila (Cihac, II, 182), sau bg. mogila (Conev 39), ambele la fel de imposibile; la un gepid *mögila (Diculescu; Scriban), total dubios; și că, adesea, filologia se limitează să semnaleze corespondența cu alb. maguljë, fără să tragă de aici nici o concluzie (Densusianu, Hlr., 352; Philippide, II, 721; Meyer 119; Rosetti, II, 118), sau, dimpotrivă, dînd ca sigură der. din albaneză (Berneker, II, 69; Densusianu, GS, I, 351). Der. măgurea, s. f. (colnic), conservat în toponimul Turnu-Măgurele. – Din rom. provin ceh. mahura, pol. magora. Vezi definitia »

BÁNDĂ² s.f. 1. Fâșie îngustă și lungă de stofă, de hârtie, de metal etc. cu care se leagă, se protejează, se înfășoară ceva. ♦ Parte lungă și îngustă a unei suprafețe. ♦ (Anat.) Fâșie de țesut care unește două organe. ◊ Bandă de magnetofon = fâșie îngustă de material flexibil, acoperită cu un strat fin de substanță feromagnetică și care servește la înregistrarea și la reproducerea sunetelor cu magnetofonul; Bandă rulantă (sau de transport) = fâșie lungă, continuă, de cauciuc, de piele etc. care servește la transportul în plan orizontal al unor materiale sau piese; Bandă sonoră = peliculă cinematografică pe care este înregistrat sunetul ; Bandă de circulație = subdiviziune longitudinală a părții carosabile a unei șosele, delimitată sau nu prin marcaje rutiere, cu o lățime corespunzătoare pentru circulația cu ușurință a unui șir de vehicule. ♦ (Filat.) Ansamblu de mai multe mărci, decupat dintr-o coală pe orizontală sau pe verticală și păstrat astfel într-o colecție; ștraif. 2. Marginea elastică de la masa de biliard. 3. (Herald.) Figură diagonală care reunește unghiul drept de sus al unui scut cu unghiul stâng de jos. ◊ În bandă = (despre figuri) așezat în diagonala scutului. 4. Grup de frecvențe învecinate sau apropiate care fac parte din spectrul unei radiații sonore sau electromagnetice. 5. Înclinare a unei nave pe un bord sub efectul vântului sau când încărcătura este greșit repartizată. [Pl. benzi, var. bantă s.f. / < fr. bande, cf. germ. Band]. Vezi definitia »

OLEÍNĂ, oleine, s. f. (Chim.) 1. Substanță lichidă incoloră, uleioasă, răspândită mai ales în grăsimile vegetale. 2. Denumire dată acidului oleic care rezultă la scindarea grăsimilor prin hidroliză. – Din fr. oléine. Vezi definitia »