SEROPROFILAXÍE s. f. Metodă terapeutică ce constă în injectarea cu ser specific, provenind de la un convalescent sau un animal imunizat, pentru prevenirea apariției unor boli infectocontagioase. – Ser + profilaxie. Vezi definitia »

COCSERÍE s.f. Ansamblul instalațiilor în care se fabrică cocs prin distilarea cărbunilor de pământ. [Gen. -iei. / < cocs + -erie, după fr. cokerie]. Vezi definitia »

HIDROFTALMÍE s. f. întindere patologică a globului ocular ca urmare a creșterii volumului umorii apoase. (< fr. hydrophtalmie) Vezi definitia »

ETNOPSIHIATRÍE s. f. studiul bolilor mintale în raport cu faptele sociale proprii culturilor primitive și societăților industriale. (< fr. ethnopsychiatrie) Vezi definitia »

tămîie, s. f. – 1. Substanță rășinoasă, oliban. – 2. Lingușire. – 3. (Arg.) Plictiseală, urît, lehamite. – Var. Banat tămîńe. Mr. θimnamă, megl. tămǫnă. Gr. θυμιάμα (Miklosich, Fremdw., 133; Roesler 577; Murnu 54; REW 8722, prin intermediul lat. thymiama (Tiktin) probabil trecut la *thym(i)anea (Candrea), cf. v. sard. timangia (Azlori 322), logud. timanza, v. fr. timoine. Der. directă din gr., sau din sl. timijanŭ, cf. bg., slov. temjan, sb., cr. tamjan, mag. tömjén (Cihac, II, 400; Conev 109), nu este posibilă fonetic. Der. tămîier, s. m. (ienupăr, Iuniperus communis); tămîier, s. n. (vas de tămîiat); tămîierniță, s. f. (vas de tămîiat); tămîietoare, s. f. (vas de tămîiat, femeie care tămîiază, bocitoare); tămîioară, s. f. (violetă, Viola Jooi, Viola odorata); tămîios, adj. (cu gust aromat; parfumat, muscat); tămîioasă, s. f. (viță de vie care produce struguri aromați; vin muscat); tămîiță, s. f. (plantă, Chenopodium ambrosioides; Ch. botrys); tămîia, vb. (a răspîndi fum de tămîie; a linguși); tămîiat, adj. (afumat cu tămîie; cherchelit, băut); tămîietor, s. m. (lingușitor). Vezi definitia »