STRUCTÚRĂ, structuri, s. f. I. 1. Mod de organizare internă, de alcătuire a unui corp, a unui sistem; mod de asociere a componenților unui corp sau a unui întreg organizat, caracterizat prin forma și dimensiunile fiecărui element component, cum și prin aranjarea lor unul față de celălalt. ♦ Spec. Dispoziție a atomilor în molecula unei substanțe. ♦ Spec. Mod de grupare a moleculelor într-un corp sau într-o substanță minerală. 2. Mod de așezare și asamblare a părților corpului omenesc, ale corpului animalelor, ale plantelor sau ale țesuturilor lor. ♦ (Psih.) Factură, alcătuire, conformație. 3. Mod de construire a unui edificiu, a unui pod etc. 4. Mod de alcătuire a unei opere literare, muzicale etc. 5. Mod specific de organizare a elementelor constitutive ale unei limbi. II. Mod de organizare, de întocmire a societății din punct de vedere economic, social-politic și cultural; orânduire. ♦ Mod de organizare a unei ramuri de producție, a unui domeniu de activitate, a unei instituții, organizații etc. – Din fr. structure, lat. structura. Vezi definitia »

HEMOGRÁMĂ, hemograme, s. f. Examen de laborator care stabilește compoziția sângelui (numărul de hematii, leucocite și trombocite dintr-un milimetru cub de sânge, procentul diferitelor tipuri de leucocite și conținutul în hemoglobină al hematiilor); (concr.) buletin care cuprinde rezultatul unui astfel de examen de laborator. – Din fr. hémogramme. Vezi definitia »

OMNEPUTÍNȚĂ s. f. v. omnipotență. Vezi definitia »

șátră (șétre), s. f. – 1. Cort. – 2. Cort, sălaș portabil al țiganilor nomazi. – 3. Familie de țigani. – 4. Baracă, magherniță. – 5. (Maram.) Foișor. Sl. šatĭrŭ, bg., cr. šator (Miklosich, Slaw. Elem., 53; Cihac, II, 386; Ivănescu, BF, VI, 104), poate din tc. (per.) çadir (Miklosich, Fremdw., 128; Roesler 609), sau chirchizul šatyr (Vasmer, III, 379), cf. ceadîr. Der. din gr. ἐξέδρα (Diez, Gramm., I, 128) sau dintr-un idiom anterior indoeurop. (Lahovary 341) este foarte ipotetică. – Der. șetrar (var. șătrar), s. m. (țigan nomad; slujbaș al Palatului însărcinat cu organuzarea taberelor); șetrărie, s. f. (slujba de șetrar). Vezi definitia »

TRANSVERSÁLĂ s.f. 1. Dreaptă care intersectează laturile sau prelungirile laturilor unui triunghi, poligon sau o curbă. 2. (Mine) Galerie orizontală în interiorul unei mine, care trece prin roci sterile de-a curmezișul direcției stratului. [< fr. transversale]. Vezi definitia »