dușíș (-șuri), s. n. – Noroc, hazard. Tc. düșüș, dișiș (Șeineanu, III, 49). Sec. XVII, înv. Vezi definitia »

SUÍȘ, suișuri, s. n. 1. Suire, urcare, suit (1). 2. Loc pieziș care urcă; urcuș, povârniș, pantă, coastă. ♦ Porțiune dintr-un drum care urcă. – Sui + suf. -iș. Vezi definitia »

NĂNÁȘ, -Ă s. m. și f. v. naș². Vezi definitia »

BUDĂIÁȘ, budăiașe, s. n. Diminutiv al lui budăi. Vezi definitia »

CETÁȘ, cetași, s. m. (Înv.) Membru al unei cete; ortac. ♦ Căpitan (de haiduci); conducător al unui grup de lucrători, de dansatori etc. – Ceată + suf. -aș. Vezi definitia »