ELECTROMÉTRU s. n. instrument electrostatic folosit în electrometrie. (< fr. électromètre) Vezi definitia »

SPÉCTRU s. n. 1. ansamblu de valori pe care le poate lua o anumită mărime în condiții determinate. ◊ ansamblul radiațiilor de frecvențe diferite cu o radiație electromagnetică complexă. ♦ ~ atomic = spectru prin tranziții electronice în atomii elementelor; ~ molecular = spectru prin tranziții între nivelele energetice ale moleculelor în stare liberă. ◊ totalitatea aspectelor sub care se prezintă ceva. 2. totalitatea radiațiilor electromagnetice ale unui corp ceresc dispuse în funcție de lungimea lor de undă sau de frecvență. ♦ ~ solar = spectrul radiației emise de Soare. 3. fantomă, vedenie, fantasmă. ◊ (fig.) ceea ce provoacă îngrijorare, spaimă; pericol iminent. 4. proporție procentuală a diverse categorii ecologice de specii dintr-un teritoriu sau dintr-o biocenoză. (< fr. spectre, lat. spectrum, germ. Spektrum) Vezi definitia »

ACIDOMÉTRU s.n. v. acidimetru. Vezi definitia »

FELÍBRU s.m. Poet sau prozator aparținând școlii literare constituite de Mistral în Provence. [< fr. félibre]. Vezi definitia »

OHMMÉTRU s.n. Instrument cu care se măsoară rezistența electrică. [Pron. om-me-. / cf. fr. ohmmètre]. Vezi definitia »