DENDROMETRÍST s. m. specialist în dendrometrie. (< fr. dendrométriste) Vezi definitia »

POICHILOBLÁST s.n. Eritroblast cu formă variabilă. [Pron. po-i. / < fr. poïkiloblaste, cf. gr. poikilos – variat, blastos – germen]. Vezi definitia »

VERÍST, -Ă adj. Referitor la verism, propriu verismului. // s.m. și f. Adept al verismului. [Cf. it. verista, fr. vériste]. Vezi definitia »

HETEROBLÁST s. n. țesut care se dezvoltă sub formă diferită de a țesutului de origine. (< fr. hétéroblaste) Vezi definitia »

gust (gústuri), s. n. – 1. Simț, senzație produsă de o substanță alimentară. – 2. Savoare. – 3. Înclinație, predilecție, pornire. – 4. Poftă, dorință, chef. – 5. Grație, pricepere, eleganță. – 6. Opinie, preferință. – Mr. gustu. Lat. gŭstus (Pușcariu 748; Candrea-Dens., 775; REW 3927; DAR), cf. alb. gust, it., sp. gusto, fr. goût, port. gosto. A fost întărit și nuanțat în anumite întrebuințări literare de paralelismul cu fr. goût. – Der. gusta, vb. (a lua puțin dintr-o mîncare sau băutură, a savura, a degusta; a încerca, a experimenta, a afla; a aprecia, a simți, a înțelege), cuvînt comun întregului teritoriu romanic, cu excepția Crișanei (ALR, I, 82), cf. mr. gustu, megl., istr. gust (după Pușcariu 749; Candrea-Dens., 776; REW 3926 și DAR, direct din lat. gŭstāre), și al cărui ultim sens se datorează exemplului fr. goûter; gustare, s. f. (înv., savoare, gust; mîncare rece între mese; Mold., Trans., Banat, prînz); gustări, vb. (a gusta; a lua puțin dintr-o mîncare), cu suf. expresiv -ri; gustăreț, adj. (înv., mîncăcios); desgusta, vb. (a se plictisi de), format pe baza fr. dégoûter, cf. mr. disgustare; desgustător, adj. (repugnant; scîrbos); pregusta, vb. (a gusta, a lua o gustare; refl., a se deda unui viciu, a se nărăvi); gustos, adj. (savuros). – Din rom. provine rut. gust, cu adj. gustovnyj (Candrea, Elemente, 408). Vezi definitia »