AMBIGÉN, -Ă, ambigeni, -e, adj. (Gram.; rar, în sintagmele) Genul ambigen (și substantivat, n.) = genul neutru. Substantiv ambigen = substantiv neutru. – Din lat. ambigenus „corcit”. Vezi definitia »

PALEOCÉN, -Ă, paleoceni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Prima epocă a paleogenului (1), caracterizată prin apariția unor noi asociații de foraminifere și prin dezvoltarea rapidă a mamiferelor placentare; eocen inferior. 2. Adj. Care aparține paleocenului (1), privitor la paleocen. [Pr.: -le-o-] – Din fr. paléocène. Vezi definitia »

HALOGÉN, -Ă I. adj. care produce săruri. II. s. m. denumire generică dată elementelor fluor, clor, brom și iod, care se pot combina direct cu metalele, dând săruri. (< fr. halogène) Vezi definitia »

AMFIGÉN, -Ă adj. 1. cu origine dublă. 2. (despre organe vegetale) cu creștere la ambele extremități. (< fr. amphigène) Vezi definitia »

GREN s.n. (Met.) Furtună locală neașteptată și trecătoare, însoțită uneori de ploaie și zăpadă. [< fr. grain (de vent)]. Vezi definitia »