ceáfă (céfe), s. f. – 1. Partea de dinapoi a gîtului sau a capului. – 2. Parte a jugului care se sprijină pe ceafa animalelor de tracțiune. – 3. Parte a căpețelei. – Mr. chiafă. Origine incertă. Este evidentă identitatea cu tc. kafa „ceafă”, din arab. qafā (cf. Moldovan 424), de unde provine și cafă, s. f. (în blănărie, partea a blănii ce corespunde cefii), cf. Șeineanu, III, 24. Der. din mr. este sigură; însă rom. presupune un intermediar necunoscut, care să explice rezultatul oclusivei turcești. În general, se consideră că este vorba de alb. kjafë (Meyer 219; Philippide, II, 704; Pascu, II, 224; Rosetti, II, 114), ceea ce nu înlătură dificultatea. Probabil formație locală, din gr., cu sensul de „căpățînă, cap mare sau gros”, termen aplicat tradițional grecilor. Poate fi vorba de o pronunțare locală: Scriban semnalează pronunțarea čaf în alb. din Scutari. Vezi definitia »

PERFORMÁNȚĂ, performanțe, s. f. Rezultat (deosebit de bun) obținut de cineva într-o întrecere sportivă; p. ext. realizare deosebită într-un domeniu de activitate. ♦ Cel mai bun rezultat obținut de un sistem tehnic, de o mașină, de un aparat etc. – Din fr. performance. Vezi definitia »

PLÁPUMĂ, plăpumi, s. f. Învelitoare groasă, formată din două foi de pânză, de mătase, de stofă etc. între care este introdus și fixat prin cusături ornamentale un strat de lână, de puf sau de vată și care se folosește ca acoperitoare la dormit. ◊ Expr. Întinde-te cât ți-e (sau cât te ține) plapuma = nu acționa decât în limitele posibilităților tale. [Var.: plápomă s. f.] – Din ngr. páploma. Vezi definitia »

CUPÚRĂ s.f. (Franțuzism) Tăietură; (spec.) articol, parte dintr-un articol, anunț etc., tăiat dintr-un jurnal. [Pron. cu-pü-. / < fr. coupure]. Vezi definitia »

nuntíță, nuntíțe, s.f. (pop.) nuntișoară. Vezi definitia »