MORATÓRIU, -IE I. adj. referitor la un moratoriu (II); care acordă un termen de plată. ♦ dobânzi ~ i = dobânzi socotite de la data acordării moratoriului până la achitarea datoriilor; daune ~ i = despăgubiri care se acordă în caz de întârziere de plată a unei obligații. II. s. n. (jur.) dispoziție legală care suspendă provizoriu executarea unor obligații contractuale sau legale, stabilind diverse amânări; amânare de către stat în situații excepționale a stingerii datoriilor externe sau interne. (< it. moratoriu, germ. Moratorium, lat. moratorium) Vezi definitia »

ATANASIU, Vasile (1886-1964, n. Tîrgoviște), general român. S-a distins în bătălia de la Mărășești (1917). Comandant al Corpului III de armată (1940-1943) pe Frontul de Est, apoi comandantul Armatei I Române pe Frontul de Vest. Vezi definitia »

SUPLÍCIU, suplicii, s. n. Tortură, caznă, chin fizic. ♦ Fig. Suferință morală, durere sufletească mare. – Din lat. supplicium, fr. supplice. Vezi definitia »

CONTRIBUTÓRIU, -IE, contributorii, adj. (Rar) Contributiv. – Cf. fr. contributoire. Vezi definitia »

sfântáriu, sfântárii, s.n. (înv.) altar. Vezi definitia »