JNAP interj. Jap. – Onomatopee. Vezi definitia »

POTCÁP, potcapuri, s. n. 1. Acoperământ al capului, de formă cilindrică, fără boruri, purtat de preoții și călugării ortodocși. 2. Compus: potcapul-călugărului = plantă erbacee din familia compozeelor, cu frunze păroase și cu flori galbene dispuse în capitule (Leontodon hispidus). – Din sl. podŭkapŭ. Vezi definitia »

NAP, napi, s.m. Plantă erbacee a cărei rădăcină cărnoasă de culoare albă sau rozalie, de formă rotundă sau lunguiață, este comestibilă (Brassica rapa, var. napus); este utilizată ca o legumă, având gust de gulie, mai ales în bucătăria franceză și cea germană (aici numită weiße Rübe = sfeclă albă). În țările scandinave și în SUA este preferat napul galben (Brassica napobrassica), un hibrid dintre nap și varză, cât o sfeclă mare, cu pulpa de culoare oranj, având gust pronunțat de varză (germ. Kohlrübe = sfeclă-varză), comercializat sub denumirea scandinavă rutabaga. Vezi definitia »

șlap (-pe), s. n. – Pălărie. Germ. Schlapp(hut). Nu apare în dicționare, fiind folosit de Macedonski. Este dubletul lui șleap(c)ă, s. f. (tricorn), din rus. šljap(k)a. Vezi definitia »

PROȚÁP, proțapuri, s. n. 1. Prăjină groasă de lemn, bifurcată la un capăt, care se fixează la dricul carului și de care se prinde jugul; rudă. 2. Prăjină cu vârful despicat, în care se înfigea în trecut o reclamație prezentată domnitorului, pe deasupra capetelor mulțimii. ◊ Expr. A umbla cu jalba în proțap = a protesta, a reclama; a cere cu insistență ceva. 3. Prăjină despicată la un capăt, cu care se culeg fructele, cu care se prind racii etc. ♦ Fiecare dintre cele două bețe, despicate în formă de furcă și înfipte în pământ, lângă jar, între care se fixează peștele întreg pentru a se frige. 4. Pârghie la moara de vânt sau la fântână. – Din sl. procĕpŭ, bg. procep. Vezi definitia »