TĂTÁR, -Ă, tătari, -e s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Republicii Tătare sau din grupurile etnice (înrudite ca limbă cu această populație) stabilite în cursul istoriei în diferite regiuni din Asia și Europa. ♦ Persoană care făcea parte din triburile de origine mongolă care în sec. XIII s-au întins din Asia până în Europa răsăriteană și centrală, constituind statul Hoardei de Aur (de unde au făcut dese incursiuni în țările vecine). ◊ Expr. Doar nu vin (sau dau) tătarii, se spune când cineva se grăbește sau fuge fără un motiv serios. Parcă-l alungă tătarii (din urmă), se spune despre cineva care se grăbește foarte tare. 2. Adj. Care aparține tătarilor (1), privitor la tătari; tătăresc. ♦ (Substantivat, f.) Limba tătară. – Din tc. tatar. Vezi definitia »

CERCÁR, cercari, s. m. Larvă a gălbezii, care trăiește în apă și care devine adultă în organismul vitelor cornute, unde pătrunde o dată cu hrana. – Din fr. cercaire. Vezi definitia »

PENINSULÁR, -Ă adj. Care se află pe o peninsulă; de peninsulă. // s.m. și f. Locuitor al unei peninsule. [Cf. fr. péninsulaire]. Vezi definitia »

AGHEASMATÁR, agheasmatare, s. n. 1. Vas în care se ține agheasma. 2. Carte care cuprinde rugăciunile ce se rostesc în timpul aghesmuirii și în alte împrejurări. – Ngr. aghiasmatarion. Vezi definitia »

MUSCHETÁR, muschetari, s. m. Soldat infanterist înarmat cu muschetă în timpul evului mediu; nobil care făcea parte din corpul de cavalerie în serviciu la curtea regilor Franței. – Din fr. mousquetaire. Vezi definitia »