SPART², -Ă, sparți, -te, adj. 1. Prefăcut în bucăți, în cioburi; plesnit, crăpat; găurit. ◊ Expr. (A fi) mână spartă = (a fi) risipitor. A mânca de parc-ar fi spart, se spune cuiva sau despre cineva care mănâncă foarte mult și cu lăcomie. ♦ (Despre lemne) Tăiat în bucăți mici (potrivite pentru a fi arse în sobă). ♦ (Despre pământ) Răscolit, plin de gropi. ♦ (Rar, despre butoaie) Desfundat. ♦ Fig. (Despre sunete) Lipsit de sonoritate, răgușit, dogit. 2. (Despre ziduri, clădiri) Stricat, dărăpănat, ruinat. ♦ (Despre obiecte de încălțăminte, de îmbrăcăminte) Rupt, uzat, tocit. – V. sparge. Vezi definitia »

concért (concérte), s. n. – 1. Execuție în public a unei opere muzicale. – 2. Înțelegere, unire, acord. It. concerto (sec. XIX). – Der. concerta, vb.; concertist, s. m.; desconcerta, vb., galicism, din fr. déconcerter. Vezi definitia »

rt45t4 Vezi definitia »

DEȘÉRT, -ÁRTĂ, (1) deșerți, -arte, adj., (II) deșerturi, s. n. I. Adj. 1. Care nu conține nimic în interior; gol. 2. (Despre terenuri, țări, regiuni) Lipsit de vietăți și de vegetație; pustiu. ♦ Nelocuit, nepopulat. 3. Fig. Lipsit de temei; amăgitor. 4. Fig. Fără rezultat; nefolositor, zadarnic. II. S. n. 1. Spațiu gol; pustietate. ◊ Loc. adv. În deșert = a) (în legătură cu privirea) în gol, fără țintă; b) în van, zadarnic. 2. Regiune cu climă aridă, cu ploi extrem de puține, în care viața vegetală și animală este foarte redusă, iar populația foarte rară; pustiu; 3. (În limbajul bisericesc; în expr.) A lua în deșert = a batjocori; a nesocoti. 4. (Pop.) Partea scobită a corpului la animale cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului. – Lat. (I) desertus, (II) din lat. desertum, fr. désert. Vezi definitia »

sport care constă din alunecarea pe o placă pe patru rotile, folosind terenurile asfaltate, aleile din parcuri etc. Vezi definitia »