Formă (doctrină)de logică modală ce constitue o parte a logicii ce studiază legile de raționare în care intervin pe lângă propozițiile asertorice, propoziții de forma:„Este posibil p”; „Este necesar p”; „Este imposibil p”; „Este contigent p”. Logica formală a fost fundemantată pentru prima dată de Aristotel în localitatea STAGIRA (locul în care s-a născut), cetate în Grecia antică situată in Nord-Estul peninsulei Halkidiki. STAGIRA a fost fondată in anul 655 î.H. de coloniștii ionieni din Andros. Vezi definitia »

normăleáscă adj. (înv. și reg.; în sintagmă) școală normălească = școală primară. Vezi definitia »

ÚNDĂ, unde, s. f. I. 1. Cantitate dintr-o masă de apă care face o mișcare ritmică ușoară de ridicare și coborâre formând ondulații la suprafața apei; p. ext. apă (curgătoare sau stătătoare). ♦ Șuvoi, torent. ♦ Ploaie, ninsoare etc. care cade în rafale. 2. Masă de aer care se mișcă ușor; p. ext. aer, văzduh. 3. Mișcare de vibrație (ușoară); zgomot (ușor). II. (Fiz.) Propagare din aproape în aproape a unei oscilații, cu viteză finită și printr-o variație spațială. ◊ Lungime de undă = distanța dintre două puncte succesive ale unei unde, în care oscilația are aceeași fază. Undă seismică = undă pornită din epicentrul unui cutremur de pământ, de-a lungul căreia cutremurul se propagă în interiorul și la suprafața pământului. Undă de șoc = undă seismică de mare intensitate. Undă electromagnetică = câmp electromagnetic variabil care se propagă în urma interacțiunilor dintre variațiile câmpului electric și ale celui magnetic. (În radiofonie) Undă scurtă = undă electromagnetică cu o lungime medie de 0,50 m. Undă mijlocie = undă electromagnetică cu o lungime de 200-600 m. Undă lungă = undă electromagnetică cu o lungime de 700-2000 m. Undă verde = procedeu folosit pentru asigurarea fluenței maxime a traficului auto pe arterele de circulație din orașe, realizat printr-un sistem de comandă coordonată a semafoarelor. – Lat. unda (cu sensul II după fr. onde). Vezi definitia »

PLASMOLÍZĂ s. f. (biol.) micșorare a volumului unei celule prin pierderea apei în condiții de hipertonicitate a mediului. (< fr. plasmolyse) Vezi definitia »

pájură (-re), s. f. – Acvilă (Aquila imperialis). – Var. pajeră, pajoră. Origine obscură. Pare să fie legat de rus. požratĭ „a devora”, cf. rut. pažera „rechin” (Densusianu, Rom., XXIII, 81; Tiktin), probabil datorită reputației de mîncău de care se bucură pajura în poveștile populare. Legătura cu pol. pazur „labă” (Cihac, II, 239) e mai puțin sigură. Vezi definitia »