DISCORDÁNT, -Ă adj. Lipsit de armonie. ♦ Care distonează; nepotrivit; strident. ◊ (Geol.) Strate discordante = strate a căror înclinare se deosebește de înclinarea stratului peste care sunt depuse. [< fr. discordant]. Vezi definitia »

TROVÁNT s. n. porțiune elipsoidală din cuprinsul unui strat de nisip sau al unei gresii friabile, cimentată de apele calcaroase. (< it. trovante) Vezi definitia »

CULMINÁNT, -Ă, culminanți, -te, adj. Care culminează. ◊ Punct culminant = momentul cel mai important în desfășurarea unei acțiuni, a unui fenomen etc. – Din fr. culminant. Vezi definitia »

CONCERTÁNT, -Ă adj. cu caracter de concert. ◊ simfonie ~ă = simfonie în care două sau mai multe instrumente au un rol dominant în orchestră; voce ~ă = voce cu caracter de virtuozitate solistică într-un ansamblu coral. (<fr. concertant) Vezi definitia »

CONSONÁNT, -Ă adj. (Muz.; despre acorduri) Format din consonanțe; armonios. ♦ (Despre cuvinte) Care au o terminație asemănătoare. [Cf. lat. consonans, fr. consonant, it. consonante]. Vezi definitia »