ERMETÍSM s.n. 1. Caracterul de neînțeles al unei opere, lucrări teoretice, caracterul secret al unei doctrine. 2. Curent literar, manifestat cu precădere după primul război mondial, care a cultivat deliberat (în poezie) un limbaj excesiv intelectualizat, încifrat, adesea ininteligibil. [Var. hermetism s.n. / < fr. hermétisme, it. ermetismo, cf. Hermes (Trismegistul) – zeu grec, considerat de alchimiști ca patron al științelor oculte și al magiei]. Vezi definitia »

NEOPITAGORÍSM s. n. curent filozofic de origine ale-xandrină care a reactualizat pitagorismul, îmbinându-l cu platonismul și accentuând tendințele sale mistice. (< fr. néo-pythagorisme) Vezi definitia »

SUBIECTIVÍSM s. n. 1. concepție filozofică idealistă care neagă existența lumii obiective, reducând realitatea la conștiință, la subiect (II, 1). ◊ (în teoria și practica socială) tendință de a ignora sau subaprecia rolul factorilor obiectivi ai dezvoltării, de a sustrage activitatea subiectului de sub determinismul lor. 2. atitudine personală, părtinitoare față de cineva sau ceva. (< fr. subjectivisme) Vezi definitia »

CONSTITUȚIONALÍSM s. n. 1. guvernare, regim constituțional. 2. (med.) concepție care are în vedere constituția individuală în explicația diferitelor afecțiuni. (< fr. constitutionnalisme) Vezi definitia »

TOTEMÍSM s.n. Credință bazată pe cultul totemurilor. [Cf. fr. totémisme]. Vezi definitia »