SEDÍLĂ¹, sedile, s. f. Semn diacritic în formă de virgulă (,), care se pune sub unele consoane pentru a le da valoarea altui sunet. – Din fr. cédille. Vezi definitia »

spúmă (-me), s. f. – 1. Strat albicios de pe suprafața unui lichid agitat. – 2. Clăbuci. – 3. Zgură, partea cea mai fără de valoare dintr-un amestec. – 4. Spumă-de-mare = piatră ponce. – Mr., megl. spumă. Lat. spūma (Cihac, I, 261; Pușcariu 1633, REW 8189), cf. it. spuma, sp., port. espuma, alb. skumbë. Sensul 4 nu vine din fr., deși apare la Budai-Deleanu. – Der. spuma (var. aspuma), vb. (a face spumă; a face spume, a spumega; a scoate spuma), poate din lat. spūmāre (Pușcariu 1632; REW 8190); spumar, s. n. (Trans., clăbuc); spumătoare, s. f. (lingură de spumă); spumiță, s. f. (Trans., boboc); spumos, adj. (cu spumă); spumega, vb. (a face spume, a face clăbuci; a scoate spuma), probabil de la spuma cu un suf. expresiv, cf. it. spumeggiare, sp. espumear (contaminarea cu fumega, sugerată de Pușcariu 1634, Tiktin și Candrea, pare incertă); spumegător, adj. (spumos), al cărui sens de „pirat”, la Ion Ghica, este traducerea fr. écumeur des mers; spumegos, adj. (spumos); înspumat, adj. (spumos), se zice mai ales despre cai. Vezi definitia »

DEMOAZÉLĂ, demoazele, s. f. (Franțuzism înv.) Domnișoară, fată nemăritată. – Din fr. demoiselle. Vezi definitia »

PARADÍGMĂ s. f. 1. (la Platon) lumea ideilor, prototip al lumii sensibile în care trăim. ◊ principiu care distinge legăturile și opozițiile fundamentale între câteva noțiuni dominante cu funcție de comandă și control al gândirii. ◊ caz exemplar, model, prototip, situație ideală. 2. totalitatea formelor flexionare ale unui cuvânt. ◊ ansamblu de termeni, aparținând aceleiași clase morfosintactice sau semantice, care se pot substitui unul cu altul. (< fr. paradigme, lat. paradigma, gr. paradeigma) Vezi definitia »

OCITOCÍNĂ s.f. (Biol.) Hormon produs de lobul posterior al hipofizei, având rol în declanșarea contracțiilor uterine și stimularea lactației. [< fr. ocytocine]. Vezi definitia »