EPIGLÓTĂ s.f. Membrană situată în partea superioară a laringelui, care acoperă glota, împiedicând astfel pătrunderea alimentelor în căile respiratorii. [< fr. épiglotte, cf. gr. epi – deasupra, glotta – limbă]. Vezi definitia »

PURICÁRIȚĂ, puricarițe, s. f. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene dispuse în capitule și având miros neplăcut; puricică (Pulicaria vulgaris). – Purice + suf. -ariță. Vezi definitia »

INIȚÍATIVĂ, inițiative, s.f. Faptul de a propune, de a organiza sau de a începe o acțiune, antrenând după sine și pe alții; însușirea celui care îndrăznește sau este dispus să întreprindă cel dintâi ceva, din îndemn propriu. ♢ Expr. Din proprie inițiativă = fără a fi indemnat sau silit de altul. – Din fr. initiative Vezi definitia »

ȚÂRÂIÁLĂ, țârâieli, s. f. Faptul de a țârâi²; (concr.) ploaie ușoară și de scurtă durată. [Pr.: -râ-ia-. – Var.: țârcâiálă s. f.] – Țârâi² + suf. -eală. Vezi definitia »

FÁUNĂ s.f. Totalitatea animalelor dintr-o regiune, dintr-o epocă geologică. [Pron. fa-u-. / < fr. faune, it. fauna]. Vezi definitia »