POLIGÓN s. n. 1. suprafață plană mărginită de mai multe segmente de linii drepte (laturi). ♦ (fiz.) regula ŭlui = regulă potrivit căreia suma mai multor vectori este vectorul care închide conturul poligonal din așezarea cap la cap a acestora. 2. porțiune de instrucție cu arme de foc. ◊ teren de tir. 3. teren special pentru învățarea conducerii autovehiculelor. 4. suprafață plană pe care se realizează, în condiții de șantier, elemente de beton armat prefabricat. (< fr. polygone, germ. Polygon) Vezi definitia »

poddiácon, poddiáconi, s.m. (înv.) slujitor al biserii ortodoxe care se află în imediata subordine a diaconului. Vezi definitia »

MICROTRÓN, microtroane, s. n. (Fiz.) Ciclotron de tip special folosit pentru accelerarea electronilor. – Din fr., engl. microtron, germ. Mikrotron. Vezi definitia »

PANTALÓN s.m. 1. (Mai ales la pl.) Obiect de îmbrăcăminte (purtat în special de bărbați), care acoperă corpul de la brâu în jos. 2. Parte a unui decor de teatru destinat a da perspectivă în deschiderea unei ferestre sau uși. 3. Piesă care servește la bifurcarea unei conducte. [< fr. pantalon, cf. Pantalone – personaj din comedia bufă italiană]. Vezi definitia »

GAZOTRÓN s.n. (Fiz.) Diodă care conține gaz sub presiune joasă; fanotron. [< fr. gasotron]. Vezi definitia »