GRÍFĂ s. f. 1. instrument pentru marcarea arborilor (prin zgârierea pe coajă). 2. piesă metalică în formă de gheară dublă, care, în aparatele de luat vederi cinematografice, imprimă filmului o mișcare intermitentă. 3. poziție patologică a mâinii sau a piciorului, amintind de gheara de grifon (1). 4. ornament din motive florare, geometrice, gheare și capete de animale, folosit în stilurile romanic și gotic. (< fr. griffe) Vezi definitia »

PERIÚȚĂ, periuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui perie. ♦ Epitet peiorativ dat unui om lingușitor. 2. (Reg.) Segment al piciorului albinei acoperit cu fire păroase. [Pr.: -ri-u-] – Perie + suf. -uță. Vezi definitia »

pánă (péne), s. f. – 1. Formație epidermică de consistență cornoasă care acoperă corpul păsărilor. – 2. Penuș, instrument de scris din pană (1). – 3. Pănușă de porumb. – 4. (Trans.) Buchețel. – 5. Căpăstru. – 6. Ic, grindei. – 7. Șină de roată, opritoare. – 8. Slănină pentru împănat carnea. – 9. Partea abdominală a somnului. – 10. (Maram.) Marginea pălăriei. – Mr., megl. peană, istr. pęnę. Lat. pinna (Pușcariu ZRPh., XXVIII, 682; Pușcariu 1252; Candrea-Dens., 1315; REW 6514), cf. alb. pëndë, it. penna, prov., port. pena, fr. penne. Forma normală, peană, este înv. Der. peniș, s. n. (penaj); peniță, s. f. (pană mică); împenat, adj. (cu pene); pănușe, s. f. (fiecare dintre foile care înfășoară știuletele de porumb; peritoneu, burtă, pentru ultimul său sens cf. pană 9 se explică semantic drept „parte care acoperă organele interne”, după cum foaia acoperă știuletele); pănuș, s. n. (Banat, burtă); pănușiță, s. f. (plantă, Stipa capillata), probabil formație artificială după germ. Federgrass; împăna, vb. (a da penele; a împodobi cu pene; a orna, a împodobi, a se găti; a bate pene; a băga bucățelele de slănină în carne; a umple, a îndopa) pe care Candrea-Dens., 1316 și DAR îl reduce la lat. *impinnāre; împănușa, vb. (a face pănuși); penal (var. penar), s. n. (cutiuță cu ustensile de scris), din lat. Pennal (Candrea); panaș, s. n. (mănunchi de pene), din fr. panache; penișoară, s. f. (ciupercă, Agaricus cinnamomeus). – Din rom. provine bg. pana „puf” (Capidan, Raporturile, 223). Vezi definitia »

AMIÁNTĂ, amiante, s. f. Varietate de azbest cu numeroase întrebuințări în tehnică. [Pr.: -mi-an-] – Fr. amiante (< gr.). Vezi definitia »

ENTOPLÁSMĂ s. f. partea interioară a protoplasmei celulare. (< germ. Entoplasma) Vezi definitia »