elocuént (-tă), adj. – Convingător, grăitor. – Var. elocvent. Lat. eloquens, prin intermediul fr. éloquent. Var. se datorează pronunțării germ. a latinei. – Der. elocuență (var. elocvență, înv., elocință), s. f.; elocuțiune, s. f., din lat. elocutio (sec. XIX). Vezi definitia »

PUTRESCÉNT, -Ă, pustrescenți, -te, adj. (Livr.) Care a intrat în putrefacție. – Din fr. putrescent. Vezi definitia »

DEȘOCÁNT, -Ă, deșocant;, -te, adj. (Rar) Care deșochează. – Deșoca + suf. -ant. Vezi definitia »

COMPLIMÉNT, complimente, s. n. 1. Cuvânt de laudă, de măgulire, care exprimă o atitudine prietenească, de stimă, de respect sau de considerație. ◊ Loc. adv. Fără compliment = fără exagerare, fără gândul de a măguli; pe față, sincer. 2. (La pl.) Salutări trimise unei persoane prin intermediul cuiva ca expresie a politeții. 3. Înclinare a capului sau a corpului în semn de salut respectuos; plecăciune. – Din fr. compliment. Vezi definitia »

ANTIPOLUÁNT, -Ă adj., s. m. (procedeu, substanță) împotriva poluării. (< anti- + poluant) Vezi definitia »