SIMȚÍRE, simțiri, s. f. 1. Faptul de a simți; sensibilitate (1). 2. Trăire afectivă, afect, sentiment. 3. Stare normală a organismului în care omul este pe deplin conștient de ceea ce se petrece în jurul lui, fiind stăpân pe simțurile și pe facultățile lui intelectuale. ◊ Loc. adj. Fără simțire = fără cunoștință; leșinat. ◊ Expr. A-și pierde simțirea (sau simțirile) = a leșina. A-și veni în simțire (sau în simțiri) = a-și reveni din leșin; a-și veni în fire; a-și recăpăta stăpânirea de sine. ♦ (Rar) Simț (1). 4. (Înv. și pop.; și în sintagma simțire de sine) Bun-simț, bună-cuviință. – V. simți. Vezi definitia »

adoptáre s. f., g.-d. art. adoptắrii; pl. adoptắri Vezi definitia »

FOTOCARTÁRE, fotocartări, s. f. Tehnica întocmirii planurilor și a hărților topografice, după fotograme, cu ajutorul aparatelor fotogrammetrice. – Foto- + cartare. Vezi definitia »

DENUMÍRE s.f. Faptul de a denumi; denominație. ♦ Nume; cuvânt cu care numim ceva. [< denumi]. Vezi definitia »

preopináre, preopinări, s.f. (înv.) luare de poziție, de atitudine, opinie înaintea altora. Vezi definitia »