PRÁCTICĂ, practici, s. f. 1. Practicare, p. ext. deprindere, obicei, rutină. 2. Activitate a oamenilor îndreptată spre crearea condițiilor necesare existenței societății, în primul rând spre producerea și crearea bunurilor materiale și a valorilor culturale; metodă, procedeu aplicat și verificat efectiv. ◊ Loc. adv. În practică = în mod concret, în realitate. ◊ Expr. A pune în practică = a aplica. 3. Exercitare a unei profesiuni, a unei discipline, profesare a unei științe, a unei arte. 4. Aplicare și verificare efectivă a cunoștințelor teoretice dobândite într-un domeniu oarecare. Practică pedagogică. ♦ Stagiu de perfecționare sau de dobândire a unor cunoștințe practice pe care-l face, într-o fabrică, într-o întreprindere etc., un student sau un elev. Practică de producție. 5. (Mai ales la pl.) Ceremonie, manifestare exterioară de cult. – Din germ. Praktik, fr. pratique. Vezi definitia »

BRIGANTÍNĂ s. f. 1. navă ușoară cu pânze, cu două catarge. 2. velă trapezoidală arborată, legată de artimon; randă. (< fr. brigantine, it. brigantina) Vezi definitia »

fășcúță (fășcúțe), s. f. – 1. Vas de lemn pentru lapte. – 2. Plantă, Orobus vernus. Rut. faska (Cihac, II, 108; Candrea; DAR), din germ. Fass, dim. dialectal Fasken. În Mold. Vezi definitia »

CUVERTÚRĂ s. f. 1. învelitoare pentru masă, pat etc. 2. (geol.) ansamblu de sedimente care acoperă un soclu. (< fr. couverture) Vezi definitia »

AMIDÍNĂ, amidine, s. f. Substanță organică pe bază de amidă, folosită în medicamentație. – Din fr. amidine. Vezi definitia »