EMINESCIANÍSM s. n. moment distinct al istoriei literare, marcat de Mihai Eminescu, expresie a geniului poporului român, spirit enciclopedic, universal, care, prin originalitate, prin simțul absolut al limbii și al muzicalității poetice, a dat o maximă strălucire romantismului românesc. ◊ tendința de a prelua și cultiva teme și motive eminesciene. (< eminescian + -ism) Vezi definitia »

JAINÍSM s.n. Doctrină filozofică-religioasă a unei secte budiste din sudul Indiei, cu ritul brahman, care are la bază principiul reîncarnării și care propovăduiește autoperfecțiunea morală și ascetismul ca mijloace principale ale „mântuirii”. [Pron. ja-i-, var. djainism s.n. / < fr. jaïnisme]. Vezi definitia »

MACARONÍSM s.n. (Liv.) Compoziție literară scrisă într-o limbă împestrițată cu cuvinte străine. ♦ Cuvânt sau expresie specifică acestei compoziții. [< fr. macaronisme]. Vezi definitia »

VOLUNTARÍSM s.n. 1. Concepție filozofică potrivit căreia la baza existenței stau anumite tendințe iraționale ale voinței umane sau o voință cosmică oarbă. 2. Concepție socio-politică, care consideră voința umană ca factor hotărâtor al istoriei, atribuind proceselor voliționale un rol determinant în acțiunea socială, negând existența legităților obiective sau opunând voința umană acestor legi. 3. Concepție în psihologie după care în viața psihică rolul hotărâtor îl au procesele voliționale. [Cf. germ. Voluntarismus, fr. voluntarisme]. Vezi definitia »

MICTERÍSM s. n. atitudine sarcastică, sfidătoare; sarcasm. (< fr. mycterisme) Vezi definitia »