ADAMÍSM s. n. 1. doctrină a unor eretici din primele secole ale creștinismului, care apăreau goi în adunări. 2. orientare în cadrul akmeismului, care manifesta preferința pentru elementul biologic primitiv. (< fr. adamisme) Vezi definitia »

POZITIVÍSM s.n. 1. Curent filozofic idealist-subiectiv care neagă rolul filozofiei ca o concepție teoretică generală despre lume și ca metodologie generală, susținând că ea se bazează numai pe faptele verificabile experimental. ◊ Pozitivism logic = neopozitivism. 2. (Lit.) Denumire dată acelor tendințe critice care adoptă metodele scientiste în cercetarea literară. ♦ Modalitățile de creație literară care tind să reproducă realitatea în faptele ei concrete, adesea în stare brută, netipizată. 3. Fel de a fi caracterizat prin tendința de a lua în considerare și de a urmări numai avantajele; practicism, utilitarism. [< fr. positivisme]. Vezi definitia »

HIPERFOLICULINÍSM s.n. Sindrom determinat de creșterea secreției de foliculină. [< fr. hyperfolliculinisme]. Vezi definitia »

ADOGMATÍSM s. n. Sistem de gândire care este împotriva dogmelor. ♦ Sistem religios care nu admite dogmele. – Din fr. adogmatisme. Vezi definitia »

HOBBESIANÍSM s. n. filozofia lui Thomas Hobbes, care reduce bogăția însușirilor senzoriale ale materiei la proprietăți geometrice și mecanice. (după engl. hobbism) Vezi definitia »